As spune ca ideea centrala a acestei surse de reflectie nu este atat plagiatul in sine, cat evolutia sa, faptul evident ca, aplicand standardele universal acceptate de astazi, este probabil ca plagiatul sa fi condamnat scriitori de seama precum Shakespeare sau Sterne. Mica carte a plagiatului este un text serios care cu siguranta nu pune sub semnul intrebarii validitatea legala sau morala a dreptului de autor, dar care invita la reflectie asupra plagiatului prin largirea viziunii, incluzand in dezbatere concepte precum autoplagiatul, imitatia creativa si, in sfarsit, cateva cazuri reale izbitoare care ilustreaza perfect argumentatia autorului.
Cartea nu este atat de provocatoare pe cat ar fi putut fi, nu degeaba Richard Posner, autorul, este judecator.
Luati in considerare, de exemplu, urmatoarea propozitie a lui TS Eliot: poetii imaturi imita; poetii maturi fura; poetii rai desfigureaza ceea ce iau, iar poetii buni il transforma in ceva mai bun, sau cel putin diferit. In aceasta, ca in atatea lucruri, nu este convenabil sa cadem in intransigenta: inspiratie, omagiu, parafrazare… departe de a fi ilegitime, sunt de doua ori fara vina, pentru ca nu servesc doar la exprimarea ideii autorului, ci si recunosc meritul celui in care sunt inspirate si presupun o modalitate de a adauga interes textului in sine, nu spre gloria mai mare a autorului, ci a cititorilor care gasesc in anumite tipuri de clipuri o atractie fundamentala a textului pe care il citesc. Totul are limite, desigur, si in cartica plagiatuluisunt explorate cu o claritate remarcabila. Richard Posner face, de asemenea, diferenta intre plagiat si incalcarea drepturilor de autor, intre plagiat si crima, ceea ce este cu totul pertinent.
Foarte interesant este ceva de care nu eram complet constient, cum ar fi descrierea lui Richard Posner a unui software de detectare a plagiatului care este utilizat pe scara larga in universitatile din Statele Unite si care este folosit in mod fundamental pentru a detecta plagiatul academic, in special cel comis de studenti. Nu este ca ar fi orbitor din punct de vedere tehnic, oricat de ametitoare ar fi cifrele gestionate de program, ci mai degraba reflectia numita de cartica despre plagiat despre motivul pentru care exista instrumentul este extraordinar de izbitoare, eficienta lui este surprinzatoare si, totusi, editurile nu folosesc aceasta.
Un alt subiect interesant: Plagiatul inconstient nu este un pacat de intentie, ci mai degraba neglijenta si, prin urmare, mai putin condamnabil, asa ca plagiatorii, daca sunt prinsi, sustin invariabil ca plagiatul lor a fost inconstient. Se pare, o alta descoperire, ca exista un termen stiintific pentru a descrie procesul prin care cineva copiaza, fara sa stie, un text pe care l-a interiorizat pana la uitarea ca nu este al lui: criptomnezia. Richard Posner da asigurari ca psihologii care au investigat fenomenul au ajuns la concluzia ca nu este plauzibil, nimic nu-i face sa creada intr-o memorie fotografica care uita de actul fotografierii .
Daca un autor este inspirat de un eveniment real pentru a scrie o opera, nu poate un alt autor sa fie inspirat de acelasi eveniment? Si in munca? In societatea mercantilista, in care bunurile materiale si intelectuale sunt asociate cu un nume de prestigiu din motive economice fara legatura cu inalta cultura, atunci cand se confrunta cu acuzatii de plagiat, verdictul se pronunta fara a tine cont de calitatea originalului plagiat si nici a operei. care l-a plagiat…Drepturile de autor sunt, dupa cum indica numele sau, un drept si ca atare trebuie tratate, fara neglijenta in apararea sa, dar nici cu excese si, ca orice altceva, cu inteligenta. Aceasta carte foarte interesanta ofera multe chei din care sa reflectam pentru a construi un discurs mai rezonabil despre plagiat, un discurs foarte necesar la noi, desi nu este cadrul in care se desfasoara cartica despre plagiat. Eu, pentru orice eventualitate si ca cineva care nu-si doreste lucrul, as dori sa comentez ca frazele in cursiv sunt citate literale din textul lui Richard Posner .
In fine, as vrea sa aduc pe aceste randuri unul dintre cazurile discutate in cartica plagiatului, se presupune ca Pope, cand scria „Viciul este un monstru cu o infatisare atat de groaznica / incat sa-l urasti nu trebuie decat sa-l vezi” a plagiat cateva versuri din Dryden, anume „Caci adevarul are asa chip si asa chip / incat. sa-l iubesti, trebuie doar sa-l vezi.” Nu stiu ce veti crede, cu siguranta nu mi se pare ca Pope a facut ceva condamnabil si nici nu cred ca ceva asemanator necesita lamuriri, o nota de subsol sau o precautie asemanatoare, totusi este indicat sa cititi o carte. ca asta pentru a pune initial la indoiala lucruri de genul acesta pentru a ajunge ulterior la concluzia ca este, dar care se naste din reflectia in sine si nu dintr-o morala impusa pe cat de ipocrita, pe atat de pamfletar care rezista cu greu la o chestionare moderat serioasa.
