Pe langa o naratiune vibranta, asa cum au de obicei toate lucrarile lui Calvo Poyato, istoricul si scriitorul a dorit sa clarifice cateva detalii istorice pe care multi imigranti fara acte nu le recunosc. Autorul lupta de obicei impotriva acelei rele-credinte, care s-a infiintat in unele sectoare ale tarii asupra ispravilor desfasurate de descoperitorii-cuceritorii nostri, in diverse medii si platforme.
In primul rand, arata clar ca initiatorul calatoriei a fost Ferdinand Magellan, dar ca intentia lui nu a fost sa faca inconjurul lumii pentru prima data. Ceea ce dorea navigatorul portughez, naturalizat spaniol, era sa creeze o noua ruta pentru a ajunge la Insulele Mirodeniilor, controlate de portughezi si care era un comert de o importanta vitala care aducea mari beneficii. Potrivit Tratatului de la Tordesillas, unde spaniolii si portughezii impartisera lumea, magazinul de mirodenii se afla in emisfera portugheza.
Magellan a banuit ca nu si conform a ceea ce a investigat impreuna cu cartograful Faleiro ca distanta impusa de tratatul mentionat de pana la 370 de leghe la vest de Insulele Capului Verde ar lasa acele insule Pacificului pe teritoriul spaniol, de cealalta parte a emisferei; cunoscut anterior sub numele de Marile Sudului sau Marea Balboa, primul descoperitor al oceanului mentionat. Evident, Magellan avea dreptate si a spus clar in Badajoz cand portughezii si spaniolii s-au intalnit pentru a delibera asupra subiectului. Poyato da o relatare completa a acestui episod in romanul sau, destul de necunoscut, de altfel.
Intentia lui Magellan a fost sa nu faca niciodata inconjurul lumii, ordinele stricte ale lui Carlos V nu i-au permis, dar cand a murit in insulele Mactan, pentru amestecul intr-un razboi care i-a convenit, escadrila a fost decapitat. Dupa mai multe schimbari, Elcano a fost cel care a preluat capitania, a fost cel mai valid si mai inteligent marinar dintre cei ramasi. Acolitii lui Magellan si-au demonstrat putina sau deloc pregatirea marinara si intelectuala. Si marinarul din Getaria a fost cel care a decis sa sacrifice una dintre cele doua corabii care ii mai ramasese sa se intoarca, cat mai repede cu nava La Trinidad pentru ca cea mai rapida cale de intoarcere era prin cealalta parte a oceanului care corespundea coroanei portugheze. .
Jose Calvo Poyato realizeaza o naratiune clasica, strict atasata de cronologia calatoriei, de parca ar fi vorba de un Tolstoi, atestand itinerarul intreprins pe langa intriga survenita intr-o calatorie atat de spectaculoasa. El foloseste aproape jumatate din carte pentru a descrie in detaliu pregatirea calatoriei. Intrigile palatului, interesele atat ale coroanelor iberice, cat si tradarile care au fost comise in timpul pregatirii calatoriei sunt reflectate fidel de scriitorul din Egabre, fara indoiala unul dintre cei mai buni scriitori istorici ai zilelor noastre.
Exista mereu pasaje din diferite aventuri amoroase, atat aspre, cat si matrimoniale, si exista si descrierea unor curteni cu prea multe interese economice. Cealalta jumatate a cartii, care ar fi inima romanului, este dedicata de Jose Calvo Poyato vicisitudinilor calatoriei celor cinci nave care au parasit Sanlucar de Barrameda cu iluzia de a ajunge la Magazinul de mirodenii. In aceasta parte, el descrie viata in interiorul navelor, spatii foarte limitate in care echipajul traieste in conditii care devin din ce in ce mai dificile pe masura ce timpul trece.
Ne vorbeste despre acele greutati, dar si despre principalele evenimente petrecute in timpul calatoriei. Sederea la Rio de Plata, trecerea prin Capul Horn, dezertarea uneia dintre nave, insurectia unei parti din echipaj etc. Pana sa ajunga in insulele care erau obiectivul lor, unde Elcano avea sa preia in sfarsit comanda. Acea parte finala este cea mai intunecata dintre toate, in care eroismul este evidentiat intr-un echipaj infometat si urmarit continuu de portughezi.
Sosirea in portul de plecare este punctul culminant al acestui roman epic. Uitasera deja ca in urma cu doi ani plecase o flota in cealalta parte a lumii. Au fost petreceri, dar coroana nu ia tratat pe supravietuitori ca pe acei oameni curajosi care au pus in scena cea mai mare isprava vazuta pana atunci meritata. Poyato o spune grosolan, dar fidel si eficient. Si el a reusit ceea ce si-a propus. Scrieti un roman despre un fapt nemaiauzit, pe care il stiam cu totii, dar aveam nevoie sa ne aminteasca cu stiloul sau magnific. Un roman rotund, precum calatoria facuta de acesti cativa 22 de supravietuitori. Ar fi lege ca sarbatorile sa continue, atunci cand este posibil, a acestei ispravi unice in cei doi ani care vor dura cel de-al cincilea centenar de la Primul Inconjur al Lumii.
