Mohandas Karamchand Gandhi a fost multe lucruri: avocat, vegetarian, sadhu, experimentator, scriitor, tatal natiunii, prieten al tuturor, dusman al nimanui, muncitor manual, meditator, profesor, student, croitor. Mai presus de toate, era un luptator.
Gandhi s-a luptat cu britanicii si a luptat impotriva bigotismului – printre straini si printre propriul sau popor. S-a luptat sa fie auzit. Totusi, cea mai mare lupta a lui a fost lupta pentru a schimba felul in care luptam.
Gandhi si-a imaginat o lume fara violenta, dar a fost suficient de realist incat sa stie ca era putin probabil sa se intample in curand. Intre timp, trebuie sa invatam cum sa luptam mai bine.
Gandhi era obsedat de masculinitate, desi definitia lui era putin diferita. Gandhi a considerat ca este „nebarbatesc” sa se supuna legilor nedrepte. Acelor legi trebuie rezistate si cu mare forta, dar forta nonviolenta. Acest lucru necesita curaj autentic.
„Ce crezi? De unde este nevoie de curaj – in a-i sufla pe altii in bucati din spatele unui tun sau cu o fata zambitoare pentru a se apropia de un tun si a fi facut bucati? Crede-ma ca un om lipsit de curaj si barbatie nu poate fi niciodata un rezistent pasiv.” Violenta reprezinta un esec al imaginatiei, gandi Gandhi. Nonviolenta cere creativitate. Gandhi a cautat mereu modalitati inovatoare de a lupta.
Gandhi credea ca britanicii au emasculat India. Era hotarat sa remasculeze natiunea, desi avea in minte un alt tip de masculinitate.
Gandhi detesta violenta, dar era ceva pe care il ura si mai mult: lasitatea. Avand posibilitatea de a alege intre cei doi, a preferat violenta. „Un las este mai putin decat un barbat.” Adevaratul obiectiv al lui Gandhi nu a fost doar recuperarea virilitatii pierdute a Indiei, ci in propriile sale conditii.
Gandhi a studiat multe religii si texte religioase pentru a obtine putere, dar Bhagavad Gita a fost inspiratia si consolarea lui. „Cand indoielile ma bantuie, cand dezamagirile ma privesc in fata si nu vad nicio raza de speranta la orizont, ma intorc catre Bhagavad Gita si gasesc un vers care sa ma consoleze; si incep imediat sa zambesc in mijlocul unei dureri coplesitoare.”
Pentru cei neinitiati, in povestea Bhagavad Gita, printul Arjuna, un mare razboinic, se pregateste de lupta. Dar si-a pierdut nervii. Intampina probleme cu armata adversa, care include soldati din propriul sau clan, prietenii sai iubiti si profesori venerati. Cum poate lupta cu ei?! Domnul Krishna, conducatorul de care si prietenul lui Arjuna, il sfatuieste. Povestea se desfasoara ca un dialog intre ei.
Interpretarea conventionala a Gita este ca este o lectie despre a-si indeplini datoria, chiar daca violenta este calea. Gandhi a citit-o diferit. „Gita”, a spus el, „este o alegorie, una care descrie ceea ce are loc in inima fiecarei fiinte umane.” Adevaratul camp de lupta se afla in interior. Lupta lui Arjuna nu este cu inamicul, ci cu el insusi. cedeaza instinctelor sale mai josnice sau se ridica la un plan superior?
O alta lectie din Gita este neatasamentul fata de rezultate. Asa cum Domnul Krishna ii spune lui Arjuna: „Ai dreptul la munca, dar niciodata la rodul muncii. Nu ar trebui sa te angajezi niciodata in actiune de dragul recompensei si nici sa tanjesti dupa inactiune.” Separa munca de rezultat, invata Gita. Investeste 100% efort in fiecare demers si exact zero la suta in rezultate.
Gandhi a rezumat aceasta perspectiva intr-un singur cuvant: lipsa de dorinta. El a fost puternic inspirat de budism si jainism. Contrar a ceea ce cred oamenii, lipsa de dorinta nu este o invitatie la evitarea activitatii. Trebuie sa fii o persoana de actiune, dar nu trebuie sa-ti faci griji pentru rezultate.
Totusi, nu asa merge lumea. Cu totii suntem orientati spre rezultate. Investitori, antreprenori, profesori, studenti, medici, institutii, guverne, lideri, adepti — toti promit rezultate. Am putea pune la indoiala capacitatea lor de a livra, dar rareori punem la indoiala ipoteza de baza ca a fi orientat catre rezultate este bine.
Gandhi nu era orientat spre rezultate. Era orientat spre proces. El nu a urmarit independenta Indiei, ci o Indie demna de independenta. Odata atins acest lucru, libertatea avea sa soseasca in mod natural, „ca un mango copt care cade dintr-un copac”.
Gandhi nu a luptat pentru a castiga. A luptat pentru a lupta cea mai buna lupta pe care a fost capabil sa o duca. Este contraintuitiv, dar o lupta orientata spre proces produce rezultate mai bune decat una orientata spre rezultate.
La inceput, Gandhi a numit procesul sau „rezistenta pasiva”, dar curand si-a dat seama ca are nevoie de un nume mai potrivit. Nu era nimic pasiv in asta, sau despre el. Gandhi facea mereu ceva: mers pe jos, rugaciune, planificare, tine intalniri, raspunde la corespondenta, tors panza khadi.
Pana si gandirea lui Gandhi avea o calitate cinetica, reflectata in ochii lui alerti si in fata lui expresiva – o „oglinda sclipitoare”, au spus cei care l-au intalnit. Cand un jurnalist l-a presat pe Gandhi pentru o rezumat al filozofiei sale, el a spus: „Nu sunt construit pentru scrierile academice. Actiunea este domeniul meu.”
Nonviolenta nu era noua (era un concept vechi de o mie de ani), dar aplicarea ei de catre Gandhi a fost. Ceea ce fusese redus la o simpla regula alimentara (vegetarianismul) a fost transformat intr-o arma ascutita pentru a lupta impotriva opresiunii.
Gandhi a stabilit in cele din urma un nou nume pentru noul sau tip de rezistenta nonviolenta: Satyagraha , care s-a tradus in mod liber prin „Forta Adevarului”. Da, asta a avut in vedere Gandhi. Nu era nimic pasiv sau zdruncinat in asta. Era activ.
Gandhi credea ca satyagrahi (un luptator nonviolent) este mai curajos decat un soldat inarmat. Nu este nevoie de mare curaj (sau inteligenta) pentru a apasa un tragaci. Dar numai cei cu adevarat curajosi pot suferi in mod voluntar pentru a schimba o inima umana. Soldatii lui Gandhi, ca soldatii de pretutindeni, erau dispusi sa moara pentru cauza lor. Dar, spre deosebire de majoritatea soldatilor, ei nu erau dispusi sa ucida pentru asta.
In timpul razboiului civil rus (1917–1922), Lenin a aparat executiile in masa pe care le-a ordonat spunand: „Aceste lucruri se intampla intr-o revolutie”. Nu Gandhi. Prefera sa vada ca India ramane legata de Marea Britanie decat sa-si castige independenta prin mijloace sangeroase. „Niciun om”, a spus Gandhi, „nu scoate altul intr-o groapa fara sa coboare el insusi in ea”. Uniunea Sovietica este un bun exemplu.
Cand ii brutalizam pe altii, ne brutalizam pe noi insine. Acesta este motivul pentru care majoritatea revolutiilor esueaza in cele din urma. Ei se devoreaza prin mijloace si scopuri confuze. Pentru Gandhi, mijloacele nu pot justifica niciodata scopurile. Mijloacele sunt scopurile. „Impur inseamna ca rezultat in scopuri impure. Culegem exact asa cum semanam. Asa cum nu poti creste un tufis de trandafiri pe sol toxic, nu poti creste o natiune pasnica pe un teren sangeros.”
Intr-o dimineata din 1930, Gandhi si optzeci dintre adeptii sai au pornit din ashram-ul sau din Ahmedabad, indreptandu-se spre sud, spre mare. Au parcurs douazeci de kilometri pe zi, uneori mai mult. Pana au ajuns pe coasta, cei optzeci de adepti crescusera la cateva mii.
Au privit cum Gandhi s-a scaldat in Marea Arabiei, apoi a scos o mana de sare din zacamintele naturale, incalcand flagrant legea britanica. Acest mare Mars Dandi a marcat un punct de cotitura pe drumul catre independenta. A fost un act nonviolent de nesupunere civila in India britanica.
Chiar si raidurile lui Gandhi au fost diferite. Cand Gandhi si-a anuntat intentia de a ataca Dharasana Salt Works, Webb Miller, corespondent pentru United Press International, a asistat direct la confruntare. A privit cum adeptii lui Gandhi se apropiau de stocul de sare in tacere. Politia ii astepta.
Ofiterii le-au ordonat sa se retraga, dar au continuat sa faca un pas inainte. Dintr-o data, la un cuvant de comanda, zeci de politisti nativi s-au repezit asupra manifestantilor care inaintau si le-au plouat lovituri in cap cu santurile lor din otel. Nici unul dintre manifestanti nu si-a ridicat macar un brat ca sa se apere de loviturile. Au cazut ca zece ace. De unde stateam, am auzit lovitul rautacios al batelor pe craniile neprotejate. Cei doborati au cazut intinsi, inconstienti sau zvarcolindu-se cu craniile fracturate sau umerii rupti. Supravietuitorii, fara sa rupa randurile, au mers mai departe in tacere si indarjiti pana au fost doborati.
In timp ce urmarea scena ingrozitoare, Miller s-a luptat cu sentimente contradictorii. „Mintii occidentale ii este greu sa inteleaga ideea de nonrezistenta. Am simtit un sentiment indefinibil de furie si dezgusta neputincioasa, aproape la fel de mult fata de barbatii care se supuneau fara rezistenta sa fie batuti, cat si impotriva politiei care manuiau batele.”
La fel ca Miller, ne-am putea intreba: ce a fost in neregula cu gandhienii? De ce nu au ripostat? Au facut-o, ar raspunde Gandhi, doar in mod nonviolent. Ei au confruntat politia cu prezenta si intentiile lor pasnice. Daca ar fi ripostat fizic, ar fi provocat mai multa furie din partea politiei – manie, acum justificata.
Gandhi a gasit o astfel de escaladare o prostie. Orice victorie obtinuta prin mijloace violente este iluzorie; nu face decat sa amane sosirea urmatorului capitol sangeros. „Ochi pentru ochi orbeste intreaga lume.”
Este nevoie de timp pentru a inmuia inimile. Progresul nu este imediat. Dupa raidul asupra salinelor si raspunsul brutal, nimic nu parea sa se fi schimbat. India era inca o colonie britanica. Totusi, ceva era diferit. Marea Britanie isi pierduse inaltul moral, precum si apetitul pentru cei sangerosati care refuzau cu fermitate sa raspunda urii cu ura.
Cand indienii au sarbatorit independenta la miezul noptii, pe 15 august 1947, Gandhi si-a petrecut ziua postind si rugandu-se. Curand dupa aceea, a strabatut tanara natiune, incercand sa intalneasca cat mai multi oameni. Chiar si dupa ce finalul a fost atins, a ramas dedicat procesului. Mahatma Gandhi nu a incetat niciodata sa lupte.
Nu sunt un gandhian sub nicio forma si se poate argumenta ca metodele sale au limite evidente, dar nimeni nu poate nega ca metodele sale au ajutat India sa-si castige independenta. De acord sau nu, ideile lui sunt creative si asta ne indeamna: sa fim creativi in fata adversitatii si sa nu cedem instinctelor noastre mai josnice (si mijloacelor evidente).
Cand inamicul are un avantaj – cand sunt un imperiu imens si esti o natiune divizata – trebuie sa fii creativ, pur si simplu nu exista alta cale. De exemplu, ca un mic investitor de retail, nu avem acces la vasta echipa de analisti pe care o are un fond speculativ. Ca un mic startup, nu avem nici banii, nici resursele pentru a merge in picioare cu o companie consacrata.
Metodele evidente ar esua, asa ca trebuie sa ne gandim mai mult. Trebuie sa ne concentram asupra procesului si sa nu fim paralizati de presiunea rezultatului. Cum facem asta? Ei bine, nu exista o formula specifica. Prin definitie, nu poate exista unul. Dar da, exista metode, cadre, directii – cele pe care le discut in fiecare saptamana – care ne pot ajuta sa facem un pas in directia corecta si sa ne ajute sa luptam ca Mahatma.
