Recenzie - "Tatuatorul de la Auschwitz", de Heather Morris

Prima impresie, cel putin atunci cand citesti titlul, este ceva de genul: ”oh, nu, inca o poveste despre lagarele de concentrare, ce ar mai putea fi spus”. Cu toate acestea, ceva parca nu te lasa sa renunti la aceasta carte, si astfel, descoperi ca inca Auschwitz si toate ororile nazismului inca mai pot spune o poveste, ba chiar una cu un final surprinzator.

Bazat pe fapte reale

Volumul, care depaseste cu putin 300 de pagini, este bazat pe o poveste adevarata. A avut parte de un succes imens aproape imediat dupa publicare, si nu este de mirare ca este tradus, la ora actuala, in mai bine de 35 de limbi si a fost nominalizat la numeroase premii literare.

O poveste de iubire

Subiectul este si el, unul aparte. Este povestea adevarata, de iubire, a doi tineri slovaci, care a inceput in lagarele mortii naziste. Lale Sokolov ajunge in lagarul de la Auschwitz-Birkenau in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Chiar daca de aici nu se iese decat pe cos, dupa cum spuneau chiar nazistii, Lale nu renunta atat de usor si, plin de un oprimism care camarazilor sai le lipseste cu desavarsire, cauta permanent metode de a supravietui si a se bucura de putinele privilegii pe care le poate obtine in noile conditii. Ajunge Tatowierer, sau altfel spus, detinutul care are sarcina, deloc placuta, sa-i tatueze cu celebrele numere, pe toti prizonierii care sosesc in lagar. ​34902. Un numar care nu spune nimic, dar care pentru protagonistul romanului reprezinta totul. Este numarul pe care Lale il tatueaza poate cel mai greu, deoarece este de fapt, indicativul pe care il va purta Gita, prima femeie sosita in lagarul de la Birkenau. Din acel moment, Lale simte ca nu-si mai apartine, ca inima sa a inceput parca, pentru prima data sa vada. Iubirea ii este impartasita, dar atat de greu de suportat in conditiile din lagar. Regulile stricte interzic relatiile in lagar, dar functia lui Lale, cea de tatuator, ii ofera acestuia unele mici privilegii. In acest fel, ajunge chiar sa ii salveze viata de cateva ori. Dar nu este vorba numai de o poveste de iubire. Firea lui Lale nu-l poate face sa stea indiferent la suferinta celorlalti prizonieri, face rost de un supliment alimentar, dar pana la urma este prins, si chiar torturat ca sa vorbeasca.

Te-ar putea interesa si: Recenzie: „Biografia lui X”, de Catherine Lacey

Viata intr-un lagar de concentrare

Chiar daca este vorba despre ”inca o carte despre Holocaust”, aceasta este altfel concentrata, iar actiunea are in prim plan iubirea celor doi protagonisti. Nu sunt uitate insa ororile nazismului si ce inseamna, cu adevarat, viata intr-un lagar de concentrare, dar parca totul este invaluit intr-o lumina aparte, si intr-adevar, ai sentimentul ca iubirea este cel mai nobil sentiment uman, care poate distruge ura si raul, oricat de inradacinate ar fi acestea. Chiar si pentru cei mai putin romantici dintre cititori, acest volum se dovedeste a fi unul demn de citit, pentru ca ofera o buna lectie despre speranta, despre credinta ca schimbarea este in noi insine si nu trebuie sa asteptam de la altii schimbarea, ci sa fim constienti ca noi putem ”muta muntii”. Cartea are si un epilog, unul care chiar va surprinde cititorul, asa ca nu dezvaluim nimic despre acesta.

Sufletul uman, dezvaluit

Autoarea, Heather Morris, dovedeste in acest volum ca stapaneste foarte bine arta scrisului, dar cunoaste sufletul uman cu toate fricile, temerile, bucuriile sale. O carte pe care efectiv nu te induri sa o lasi din mana, si pe care o reiei, de fiecare data, cu aceeasi placere, descoperind mereu noi aspecte care te iau prin surprindere. Un mic bonus, pentru cititori, la finalul cartii, au parte si de cateva fotografii cu cei doi protagonisti!

---