Recenzie - Parfum de femeie - Giovanni Arpino

Recenzie - Parfum de femeie - Giovanni Arpino

Romanele de dragoste au fost dintotdeauna ca o mangaiere pentru suflet, iar unul dintre cele mai bune din toate timpurile este cu siguranta ''Parfum de femeie'' de Giovanni Arpino. Daca ai vazut deja filmul cu acelasi nume, atunci trebuie neaparat sa citesti si cartea, pentru ca aceasta este mult mai complexa si expune mult mai profund frumoasa poveste de dragoste dintre cei doi protagonisti.

Celebra imagine cu cei doi dansand un tango este, fara doar si poate, senzationala. 

Care este povestea 

Eroul romanului poarta numele de Fausto G, un militar de cariera care ajunge sa orbeasca din cauza unui accident petrecut in decusrul manevrelor de exercitiu. Acesta, desi orbeste, continua sa aiba aceeasi dexteritate in ceea ce priveste orientarea. Intreaga poveste este spusa din perspectiva tanarului insotitor care este numit Ciccio de catre capitanul orb. Capitanul il numeste asa, pur si simplu din comoditate, mod in care ii numea, de altfel, pe absolut toti insotitorii sai trimisi de la garnizoana. Prin urmare, acest nume ii ramane pana la final, fiindca povestea nu este de fapt a baiatului ci a personajului care il face efectiv sa isi regrete fapta cea buna.

Povestea continua plina de energie, energie care este alimentata de frustrarea si nemultumirea nevazatorului. Acesta jigneste in permanenta pe oricine ii apare in cale, pe parcursul intregii povesti. Numeroase scene deranjante au loc, si tocmai datorita comportamentului sau neadecvat ajunge sa fie aspru criticat de toti cei din jurul sau. De exemplu, lui Ciccio ii ascunde actele personale pentru a se asigura ca acesta nu il va parasi pe traseu. Tanarul catalogheaza acest lucru drept ipocrizie. Mai mult decat atat, in tren, fumeaza in continuu si bea din sticlele de whiskey vechi de 12 ani pe care le-a luat cu el in bagaj.

In momentul in care acestia ajung la Genova, capitanul il pune pe Ciccio sa ii caute o prostituata, iar la Roma, cere sa mearga la un restaurant de lux, unde tot ceea ce are in gand sa faca este sa il imbete pe tanarul insotitor. In acest local se apropie de cei doi o femeie, care nu ii abordeaza pe cei doi intr-un mod prea elegant si cu maniere. In comparatie cu ecranizarea in care a jucat faimosul Al Pacino, scena aceasta din carte este total diferita de cea din film. A doua zi dimineata era programata plecarea catre Neapole, iar capitanul asteapta sa fie condus la gara de tanara frumoasa, lucru care nu se intampla, spre indignarea acestuia.

Recenzie: "Piglet" de Lottie Hazell Te-ar putea interesa si: Recenzie: "Piglet" de Lottie Hazell

Mesajul cartii este ceva mai subtil decat in film, si acesta reprezinta lipsa iubirii in viata capitanului, care tot ce facea era sa jigneasca si sa fie arogant cu cei din jurul sau.

Un roman de iubire absolut genial

Intriga unei posibile povesti de dragoste o va descoperi insusi cititorul daca va insoti cele doua personaje in calatoria lor catre Neapole. Aceasta este o ocazie perfecta de a vedea in amanunt si diferenta temperamentala dintre italienii din nord si cei din sud. In acest loc, capitanul se reintalneste cu Sara, o femeie care era indragostita de el inca din copilarie. Finalul calatoriei aduce cu el si o lectie de viata extrem de importanta, pentru scepticul Ciccio. ''Parfum de femeie'' este o carte foarte interesanta, cu intamplari nu foarte frumoase, dar extrem de pretioase si adevarate lectii de viata.

Giovanni Arpino relateaza toate coversatiile dintre cei doi protagonisti intr-un mod atat de creativ si real, incat reuseste sa transmita emotiile potrivite care vor atinge cu siguranta coarda sensibila a oricarui cititor. Fiecare pagina din aceasta carte te va impresiona si iti va trezi interesul sa citesti povestea pana la final. 


0,00 (0 voturi)
Mihaela

Nu sunt Comentarii la Recenzie - Parfum de femeie - Giovanni Arpino

Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai:

×
Coltul Colectionarului