Recenzie de carte: „Un remediu viu”, de Nicole Chung

Recenzie de carte: „Un remediu viu”, de Nicole Chung

Nicole Chung este un cronicar al pierderii. In memoria ei de debut, „Tot ce poti sti vreodata”, ea a scris despre ceea ce a devenit cunoscut sub numele de durere lipsita de drepturi – tristete care nu este recunoscuta public sau sustinuta social – in timp ce explora circumstantele adoptiei ei.

Acum, in cel de-al doilea ei memoriu, „A Living Remedy”, angoasa lui Chung este concentrata pe ceea ce este vizibil: sistemul de sanatate stricat al SUA; brutalitatea capitalismului; durerea rasismului cotidian; si socul devastator al pierderii parintilor ei adoptivi si naratiunea familiei care, atat de mult timp, era tot ce stia.

Predata ca un copil „sever prematur” de parintii ei imigranti coreeni din nastere, Chung a fost adoptata de un cuplu religios alb din zona rurala din Oregon, care i-a spus ca este planul lui Dumnezeu sa se alature familiei lor. Chung s-a straduit sa implineasca aceasta legenda ordonata cu realitatea de a creste intr-un loc in care etnia ei a marcat-o imediat ca „alta”. Judecatorul care a finalizat adoptia ei din 1981 le-a spus parintilor lui Chung sa ignore problema in timp ce au crescut-o. „Asimilati-o in familia voastra”, le-a spus el, „si totul va fi bine”.

A fost un sfat profund gresit. Colegii lui Chung au batjocorit-o cu insulte, iar adultii i-au pus intrebari necugetate. Dar acasa, Chung a vrut sa-si protejeze parintii fara a mentiona niciodata rasismul pe care l-a experimentat cand a iesit afara. „Nu am putut sa-i fac sa inteleaga cum se simte sa fii un adoptat coreean american, decat si-au putut transfera mie albul.” S-a intors spre interior, concentrandu-se pe carti (dintre care majoritatea aveau protagonisti albi) si povestile pe care le-a scris cu pixurile Paper Mate in caiete cu spirala.

Plutind deasupra adolescentei lui Chung se afla o alta anxietate nespusa, dar foarte reala: amenintarea pe care o reprezentau nesiguranta financiara a parintilor ei si acoperirea sporada de asigurare pentru sanatatea lor fragila. In adolescenta, Chung stia putine despre declinul industriei lemnului din Oregon si despre ravagiile economice declansate de disparitia locurilor de munca bine platite pe care le asigura, dar oamenii din comunitatea ei bisericeasca au inteles circumstantele disperate ale familiei ei. O clienta care i-a platit-o pe Chung mai mult decat de obicei dupa operatia de cancer la san a mamei ei; alta data, o vecina anonima i-a lasat familiei ei 500 de dolari intr-un plic. Tatal ei, care lucra la conducerea pizzeriei, nu-si putea permite medicamentele pentru diabet, asa ca pur si simplu a plecat fara, lasand zaharul din sange periculos de nereglementat. Tineretea relativa a cuplului si castigurile slabe i-au facut sa nu fie eligibili pentru asistenta guvernamentala. Mai tarziu in viata, mama lui Chung a ajutat la plata facturilor vanzandu-si plasma. Familia nu a trait din cec cu cec, scrie Chung, „ci din urgenta la urgenta”.

Recenzie de carte: „Toti pacatosii sangereaza”, de SA Cosby Te-ar putea interesa si: Recenzie de carte: „Toti pacatosii sangereaza”, de SA Cosby

La universitatea de elita la care a urmat-o cu bursa, Chung a putut in sfarsit sa respire. Ea nu mai era singura asiatica, dar inca se incadreaza intr-un prapastie economic, jonglandu-se cu locurile de munca si studii, in timp ce colegii de clasa instariti s-au desprins de cumparaturi la Armani Exchange. La 20 de ani, s-a casatorit, s-a stabilit pe Coasta de Est si si-a intemeiat o familie.

Pe masura ce a reusit sa obtina o noua maternitate si propria ei datorie studenteasca, diabetul tatalui ei s-a agravat, asa ca s-a grabit, plina de vinovatie, sa-i gaseasca o clinica ieftina de la 3.000 de mile distanta. Cand a murit la 67 de ani, durerea lui Chung legata de moartea prematura a tatalui ei s-a transformat in furie. Ea a fost, scrie ea, „indurerata sub capitalism” pentru anii cu tatal ei care s-au pierdut pentru ca el nu isi putea permite ingrijirea de baza a sanatatii.

Chung vede moartea tatalui ei ca parte a unei caderi sistemice mai ample – una agravata de politica din ultimii ani – in care persoanele neasigurate care se imbolnavesc sunt invinuite pentru propria lor suferinta. Statele Unite, scrie ea, sunt „o tara care mai intai abandoneaza si apoi condamna oamenii fara bani care au temeritatea sa se imbolnaveasca, acuzandu-i de propria lor moarte. Imi este inca greu sa nu ma gandesc la moartea tatalui meu ca la un fel de omucidere din neglijenta, facilitata si grabita de esecul statului de a-si indeplini responsabilitatile cele mai elementare fata de el si de altii ca el”.

Recenzie - "Necredincioasa" – Ayaan Hirsi Ali Te-ar putea interesa si: Recenzie - "Necredincioasa" – Ayaan Hirsi Ali

Disperarea lui Chung fata de pierderea sa si reteaua nationala de siguranta crapata sunt sfasietoare. Dar si-a recapatat incet-incet orientarea in timp ce se pregatea pentru un turneu national pentru a vorbi despre prima ei carte. Entuziasmul ei este de scurta durata. In ziua publicarii, mama ei a sunat-o pentru a-i spune ca medicii i-au gasit o masa in abdomen - un cancer care avea sa metastazeze. Apoi a venit pandemia de Covid. La cateva saptamani dupa izolare, bunica ei a murit singura intr-o unitate de ingrijire a memoriei din Oregon. Mama ei a cedat luna urmatoare, iar Chung a putut participa la inmormantare doar de la distanta, urmarind slujba pe canapeaua ei intre sot si fiicele ei, la fus orar. In urma acelor trei morti, Chung ii spune unui var: „Este ca si cum ai fi neadoptat”.

In proza ​​ei clara si concisa, Chung face politica personala, abordand totul, de la sistemul de sanatate zdrobitor de nedrept al Americii pana la presupunerile neclare ale tarii cu privire la adoptie, o practica care este ea insasi inradacinata in inegalitatea economica. Observatiile ei sunt deosebit de oportune intr-un moment in care speranta de viata in Statele Unite scade si cand adoptia, in America post-Dobbs, este promovata de dreapta religioasa ca „optiune iubitoare” pentru sarcinile nedorite. Lucrarea lui Chung dezvaluie un adevar diferit: vietile adoptatilor incep (si continua) cu o ruptura pe care putini doresc sa o recunoasca.

Chung scrie cu un dor dureros si transcendent — pentru un trecut pe care nu l-a avut niciodata; pentru statul ei de origine defectuos; si pentru un viitor mai plin de compasiune, chiar daca ea navigheaza pe „terenul cascat pe care cei dragi nostri l-au lasat in urma”.

Cu aceasta lucrare, Chung ofera un plus luminos literaturii pierderii, de la „Note despre durere” a lui Chimamanda Ngozi Adichie pana la „Anul gandirii magice” de Joan Didion. Absorbant, de rezerva si uneori terifiant de aproape de abis, „A Living Remedy” ne arata puterea rezistentei.


0,00 (0 voturi)

Nu sunt Comentarii la Recenzie de carte: „Un remediu viu”, de Nicole Chung

Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai:

×
Coltul Colectionarului