Recenzie de carte: „Toti pacatosii sangereaza”, de SA Cosby

Titus Crown este un fost agent FBI care primeste un loc de munca de serif, aproape din intamplare, intr-o comunitate rurala din Virginia. El este negru. Domnul Spearman preda geografie si poarta o haina din multe tari de Ziua Pamantului.

El este alb. Avand in vedere numele orasului si al judetului in care locuiesc acesti doi - Charon - se poate astepta sa se intample lucruri rele, si cu siguranta se intampla. Ca si in cele doua romane anterioare ale lui SA Cosby, „Blacktop Wasteland” si „Razorblade Tears”, numarul de cadavre este mare si actiunea aproape fara oprire.

Actiunea mentionata incepe cu raportarea unui tragator activ la liceul Jefferson Davis. Sheriff Crown isi aduna adjunctii, unii albi si altii negri, in speranta ca faptuitorul nu va avea un AR-15 sau un AK-47, una dintre acele arme „proiectate sa invinga moartea in gramada ca un imprastiat care arunca seminte”.

In loc de masacru, ei gasesc o singura victima, iubitul domnul Spearman. Tragatorul, Latrell Macdonald, este doborat de adjunctii lui Titus cand refuza sa-si lase arma; ultimele sale cuvinte sunt „Am devenit moarte”. De rau augur!

Cand Titus reuseste sa intre in telefonul lui Spearman – asta se intampla intr-o scena mortuara infioratoare – el gaseste imagini infioratoare de tortura si crima. Victimele sunt copii, toti negri. Latrell si Spearman faceau parte dintr-un trio criminal. Al treilea criminal este inca in libertate. Treaba lui Titus este sa-l gaseasca intr-o comunitate din sud pe care Cosby o descrie ca fiind „un pamant al nimanui intre oameni care au crezut in el, oameni care l-au urat din cauza culorii pielii si oameni care au crezut ca este un tradator al rasei sale”.

In „Blacktop Wasteland” si „Razorblade Tears” (si intr-un thriller anterior, „My Darkest Prayer”), Cosby a lucrat latura haiduceasca a genului crime/suspense. In acest nou, el a scris o procedura de politie grozav de buna. Titus urmareste indicii. Titus investigheaza suspectii. Titus descopera corpul necunoscut al subiectului sau intr-o scena plina de groaza si nuantata de mila. Titus are de-a face cu doua iubite, una noua si una veche (cea veche este, fara a fi surprinzator, un podcaster cu adevarat crime). Ca in majoritatea romanelor de acest tip, este sigur ca a omis un indiciu vital si, desigur, a facut-o. Nu este un MacGuffin grozav cand apare – MacGuffini cu adevarat grozavi raman proprietatea lui Alfred Hitchcock – dar este unul destul de bun. Romanele despre crima si urmarire se termina, de asemenea, de obicei cu o lupta campata intre tipul bun si cel rau, ceea ce cred ca Elmore Leonard a numit „un schimb de focuri in mlastina”, iar Cosby ofera un punct culminant. Apoi, intr-un epilog, el ofera un ultim rasfat care merita toata calatoria.

Te-ar putea interesa si: Recenzie: „Femei singuratice”, de Victor LaValle

Deci: un roman bine povestit despre crima si detectie. Exista o multime de ele pe piata. Ceea ce il diferentiaza pe acesta, ceea ce ii confera atat tenacitate, cat si textura, este reprezentarea fara greseala a vietii rurale din orasele mici si interactiunile neplacute (si uneori violente) dintre cetatenii albi si negri ai lui Charon. Sheriff Crown se gaseste in acea zona gri dintre, cu un picior in ambele lumi. Romanul devine pe alocuri un puternic gotic sudic – barbati homosexuali care trec drept hetero, copilul nelegitim al unei relatii interrasiale, serpii din padure care se ocupa de strigatorii lui Isus – dar Cosby tine cu ochii pe poveste si pe pedala la metal. El ramane ferm concentrat asupra lui Titus si asupra orasului Charon insusi. Pentru mine, realitatea localului si oamenii care locuiesc acolo au ridicat aceasta poveste si au facut-o sa cante.

Intr-un interviu din 2021 cu Biblioteca Publica din Los Angeles, Cosby a fost intrebat daca a existat o carte care i-a schimbat viata. El a citat „Diavolul in rochie albastra”, de Walter Mosley, care „m-a facut sa realizez ca as putea scrie despre oamenii cu care am crescut si sa nu ma tem ca munca mea este prea neagra sau prea tara”.

Exista o multime de negru in „All the Sinners Bleed” si o multime de country. Acest recenzent este la fel de alb pe cat poate deveni un baiat alb, dar, ca cineva care a crescut in America de sase biserici, pe drumuri de pamant, am gasit lucrarea de detaliu a lui Cosby proaspata si emotionanta. Fara sa apeleze la cliseele muzicale country, el intelege totul bine: Safeways, Dollar Generals, Watering Hole bar si „Soapy Suds Car Wash, a treia cea mai profitabila afacere din judetul Charon”. Familia lui Titus locuieste pe Preach Neck Road si „era singura familie, neagra sau alba, care avea o casa pe o fundatie reala”.

Te-ar putea interesa si: Recenzie - "Atitudinea este totul" – Jeff Keller

In timp ce Titus paraseste orasul intr-o noapte, el vede „o oposum ratacita care trece peste linia centrala”. Este un mic detaliu, aproape de aruncat, dar ca singura casa pe o fundatie reala, este si perfect, genul de rand pe care nu-l poti scrie decat daca ai fost acolo si ai trait-o. Aceasta este o stire dintr-o parte a Americii despre care se scrie rar, mai ales din perspectiva neagra.

Este un roman mult mai bun decat cartile anterioare ale lui Cosby; increderea lui ca scriitor a crescut pe masura ce urca curba de invatare a meseriei sale. Dar e inca dur pe alocuri. Metafore precum un „secret... atarnand deasupra capului lui ca o sabie plictisitoare a lui Damocles” zgaina uneori. Uneori zgomot: „Amintirile, incarcate ca electronii, alergau de-a lungul liniei telefonice ca impulsurile nervoase.” Uneori, totusi, el da unghii. „Imbolnaviti-va, rabufniti sau pierdeti singurul tau fiu”, ii spune o femeie lui Titus, „credinta ta va fugi din oras mai repede decat un tata ratacit”.

Aceasta este o carte plina de furie controlata cu grija. Unul dintre adjunctii lui Titus — alb — intreaba de ce cineva nu i-a cautat pe copiii negri gasiti ingropati pe un camp. Titus ii spune ca oamenii probabil cauta, dar nu primesc prea mult ajutor din partea presei: „Parul blond si ochii albastri fac stiri”. Daca te uiti la CNN sau Fox, stii ca este adevarat.

Nu eram innebunit dupa ucigasul nebun cand a aparut in sfarsit, sau dupa decizia lui Cosby de a-l pandi in masca cu cap de lup, la Michael Myers sau Jason Voorhees. Dar aceasta este o chestiune mica, avand in vedere claritatea judetului Charon si a locuitorilor sai conflictuali, care incearca sa se inteleaga. La un moment dat, Titus crede ca „niciun loc nu a fost mai confuz de trecutul sau sau mai ingrozit de viitor decat Sudul”. Aceasta este perspectiva care ridica acest roman si este corect ca vine tarziu, cand cazul pe care incearca sa il faca Cosby a fost destul de bine prezentat.

Apoi este epilogul si singurul tratament final. Apare pe ultima pagina, cu ultimul act al lui Titus in judetul Charon - in ceea ce priveste o statuie cunoscuta sub numele de Ol' Rebel Joe. Alb sau negru, trebuie sa-l iubesti.