Recenzie de carte: Happy Place de Emily Henry
Harriet si Wyn sunt cuplul perfect de cand s-au cunoscut la facultate – merg impreuna ca sarea si piperul, mierea si ceaiul, homarul si chiflele. Numai ca acum — din motive pe care inca nu discuta — nu o fac.
S-au despartit acum cinci luni. Si inca nu le-au spus celor mai buni prieteni.
Acesta este modul in care se trezesc impartind un dormitor la cabana din Maine, care a fost evadarea anuala a grupului lor de prieteni in ultimul deceniu. Ragazul lor anual din lume, unde pentru o saptamana vibranta si fericita isi lasa in urma viata de zi cu zi; au cantitati abundente de branza, vin si fructe de mare; si inmuiati aerul sarat de coasta cu oamenii care ii inteleg cel mai mult.
Numai in acest an, Harriet si Wyn mint printre dinti in timp ce incearca sa nu observe cat de disperati isi doresc inca. Pentru ca cabana este de vanzare si aceasta este ultima saptamana pe care o vor avea cu totii impreuna in acest loc. Nu suporta sa rupa inimile prietenilor lor si astfel isi vor juca rolul. Harriet va fi rezidenta chirurgicala condusa care nu incepe niciodata o cearta, iar Wyn va fi fermecatorul relaxat care nu lasa niciodata sa se arate crapaturile. Este un plan impecabil (daca il privesti de la mare distanta si printr-o pereche de ochelari de soare manjiti cu protectie solara). Dupa ani in care ai fost indragostita, cat de greu poate fi sa prefaci timp de o saptamana... in fata celor care te cunosc cel mai bine?
Prieteni, s-a intamplat in sfarsit. Am gasit o carte Emily Henry care se potrivea experientei mele de lectura cu Beach Read — o carte care ramane una dintre cartile mele preferate din toate timpurile SI o carte pe care o mentionez mult prea mult pe blog. (Imi pare rau pentru urmaritorii mei!)
Asa cum se intampla de obicei, am stiut in primele pagini ca Happy Place va fi o carte care m-a consumat, mi-a oferit fluturii aceia iluzori si m-ar face sa citesc rapid sau sa citesc foarte incet, luandu-mi timp cu fiecare pagina. A ajuns sa fie al doilea, iar experienta mea de lectura a reflectat vacanta de o saptamana a personajelor, cu zilele si noptile lor lungi de vara petrecute serpuind prin oras, stand langa apa si amintindu-si vremurile vechi. Nu am vrut sa se incheie cartea si sunt de fapt destul de impresionat de mine ca mi-am luat cinci zile sa o citesc. Inca nu sunt sigur cum am reusit asta.
„Nu conteaza cat de ocupata a fost viata, cat timp am trecut cei cinci fara sa ne vedem: intalnirea la cabana este ca si cum ai trage un hanorac preferat, purtat la perfectiune.
Timpul nu se misca la fel cand suntem noi acolo.
Lucrurile se schimba, dar ne intindem, crestem si ne facem loc unul altuia.
Dragostea noastra este un loc in care ne putem intoarce oricand si ne va astepta, la fel ca intotdeauna.
Te-ar putea interesa si:
Recenzie - "Arta subtila a nepasarii" – Mark Manson
In Happy Place intalnim un grup de prieteni care s-au apropiat la facultate si au reusit sa ramana prieteni timp de zece ani, desi toti sunt destul de diferiti si merg pe directii diferite. Intreaga carte este din punctul de vedere al lui Harriet, dar nu am simtit niciodata ca am nevoie de punctul de vedere al altcuiva, de un talent special al lui Henry. Ea face o treaba minunata de a ilustra gandurile celorlalte personaje prin actiunile lor. De asemenea, avem capitole plasate in prezent si trecut, aratandu-ne incet cum s-a reunit grupul si cum s-au destramat lucrurile pentru cuplul nostru principal, Harriet si Wyn.
Harriet si Wyn au ales sa ascunda ca s-au despartit de prietenii lor si, desi poate parea unul dintre cele mai comune instrumente de complot din genul romantic, Henry il face sa functioneze. Motivele lor pentru a-si ascunde statutul relational au sens in poveste si m-am trezit ca le sustin pe deplin rationamentul.
Unul dintre lucrurile pe care mi-a placut la Beach Read a fost tonul mai intunecat pe care l-a luat, ceea ce stiu ca este unul dintre motivele pentru care unora dintre voi nu v-a placut, dar cred ca Henry este cel mai bun atunci cand nu tine lucrurile usor. Coperta si titlul pot fi inselatoare, dar de data aceasta cred ca titlul este perfect pentru carte. Are un sens mult mai profund in poveste si mi-a facut placere sa vad cum a functionat pentru fiecare personaj.
Cadrul „cabanei” din Maine, care este intr-adevar un conac, poate fi atat de nerealist pentru noi, oamenii obisnuiti, dar da romanului si mai mult o calitate de vis. Si este distractiv sa-ti imaginezi ca este posibil sa stai intr-un astfel de loc. Henry face ca decorul sa prinda viata si nu am avut nicio problema sa plasez personajele in fiecare camera, langa piscina sau chiar in orasul pitoresc Knott's Harbour.
In timp ce inima cartii este romantismul dintre Harriet si Wyn, scenele dintre prieteni sunt cele care m-au lasat in lacrimi. Henry reuseste sa ofere tuturor personajelor secundare povesti de fundal semnificative cu probleme care sunt convingatoare si chiar deschizatoare. De obicei invat ceva despre mine cand citesc cartile lui Henry. Deci, oricine considera romantismul ca fiind un puf, simt ca nu a gasit inca dragostea potrivita.
Happy Place este lectura perfecta de vara, chiar mai bine daca te bucuri de ea in vacanta. Imi satisface definitia magiei cartilor: un cadru de neuitat, personaje cu care pot empatiza si acele inimi magnifice flutura. Este o carte care isi va gasi un loc special pe raftul meu si astept cu nerabdare sa o recitesc din nou candva!
