In postarea de astazi este randul primei carti a lui Ivan Gilabert, intitulata «Atlantes». Un roman science-fiction si thriller cu accente de fantezie. Va spun mai multe in recenzia cartii, Atlantes.
Am avut norocul sa o pot citi pe hartie si sa-i admir coperta, ceea ce ne ofera o mica perspectiva despre ce este vorba. Cand o tii in maini pare o carte foarte lunga, totusi devine foarte placuta si chiar scurta cand iei in calcul ca paginile au o marja oarecum mare si cu un interval intre randuri mai mare decat cele publicate de edituri. Acesta nu este altceva decat ceva superficial care nu afecteaza povestea, care pana la urma este cel mai important lucru.
Sa trecem direct la recenzia Atlantes, dupa sinopsis.
Rezumat
In aceasta poveste stiintifico-fantastica/thriller ne aflam cu o numaratoare inversa, in special cu 40 de ore inainte sa se intample ceva care va schimba lumea. Avand in vedere aceasta perspectiva, atlantii, o civilizatie geamana cu umanul din punct de vedere fizic, dar mult mai avansata din toate punctele de vedere, trebuie sa ceara ajutor de la oameni. Pentru a face acest lucru, ei vor cauta cei mai buni oameni de stiinta din diferite domenii care sa dezvaluie adevarul si sa dezvaluie unde va avea loc evenimentul.
Ne vom intalni cu oamenii de stiinta alesi, cum sunt informati ca au fost selectionati si cum sunt dusi la intalnirea la care atlantii se vor prezenta si vor incepe sa-si dezvaluie toate secretele in fata privirii uluite a fiecaruia dintre acestia. prezent.
Povestea m-a cufundat complet in ea, cu mister din prima clipa, intrigi, lupte intre bine si rau si actiune in partea finala care m-au facut incapabil sa ma detasez de carte. Modul de a invarti povestea, de a o amesteca cu realitatea pe care o cunoastem, mi-a placut foarte mult.
Ne confruntam cu o fictiune foarte bine realizata care se impleteste fara a schiopata in niciun moment, opera ne va misca prin diferite parti ale lumii fara sa simtim ca este aleasa la intamplare. Are un ritm frenetic care se imbogateste prin alternarea diferitelor contexte in naratiunea capitolelor sale si cu mici flashback-uri care ne fac sa ne intoarcem putin in timp pentru a vedea cum ajunge fiecare persoana aleasa la intalnire.
Cand ne apropiem de deznodamant, apar momente de reflectie, dand o nota mai profunda romanului si facandu-ne sa ne gandim la el, de unde venim? Unde mergem?. Atinge misterul umanitatii intr-un mod care il face „credibil” in fictiune.
Naratiune
„Atlantes” este impartit in trei parti, care la randul lor sunt impartite in scurte capitole care ne apropie de momentul final intr-o numaratoare inversa. Limbajul acestei carti este corect, fara extravagante sau fraze ornamentate. Se citeste usor, totul curge desi exista o mica greseala de ortografie dar care nu influenteaza lectura. Naratiunea este scrisa la persoana a treia, din punctul de vedere al unui narator omniscient, ceea ce ne va face sa intelegem ce se intampla in detaliu.
Dialogurile sunt constante, ceea ce da acel plus de dinamism lucrarii. Uneori, aceste dialoguri seamana mai mult cu „monologuri” sau disertatii, intrucat atlantul este cel care trebuie sa explice motivul pentru anumite lucruri; nici in aceste cazuri nu este grea deloc, dar ne tine in asteptare pentru ca ii descoperim relatia si influenta secreta in evolutia umanitatii. Descrierile locurilor ne transporta in locul descris fara a le lungi prea mult.
Personaje
Cat despre personaje, nu ne putem opri sa vorbim despre ele in recenzia Atlantes. Nu exista un singur principal, dar actiunea si desfasurarea povestii sunt mai presus de toate, fiind necesare povestii dar fara una sau doua care sa iasa in evidenta. Rafael, Susan, Marco, Rebecca, Lilith… am putea spune ca ei poarta un pic mai mult greutatea naratiunii, vorbim despre oameni de stiinta, atlanti sau Malach, printre altii.
Sunt si personaje care vor aparea si vor lua multa greutate pe parcursul povestii. Pe fiecare dintre ele nu le dezvolta foarte profund, dar stim ce este necesar si, intr-adevar, nu am ratat o profunzime mai mare.
Singurul punct care mi-a placut cel mai putin este un mic romantism care apare in roman, dupa parerea mea oarecum fortat si care din cauza vitezei evenimentelor este slab dezvoltat si nu foarte bine realizat.
Final
Sfarsitul este extraordinar, numaratoarea inversa incetineste pentru a ne cufunda pe deplin in actiunea si fantezia momentului. Dupa ce am epuizat ultima pagina si am inchis cartea, am avut un ultim sentiment de uimire de ceea ce tocmai citisem si am petrecut ceva timp gandindu-ma la ceea ce ni se spune acolo. Se termina cu sentimentul ca am citit o poveste grozava.
Evaluare finala
