Recenzia cartii Spare a Printului Harry
A trecut aproape o saptamana de cand a fost publicata cartea de memorii Spare a Printului Harry si ce zile palpitant de agitate au fost: greu de ales un punct culminant.
Oricat de amuzant a fost sa-l gasesc pe Nicholas Witchell raportand pentru BBC despre lansarea cartii, filmand singura persoana care statea la coada in fata navei emblematice a lui Waterstones din Londra pentru a-l cumpara, cred ca sunetul fostului hack Sun Dan Wootton, balustrada flatulent in Daily Mail la Descrierea lui Harry despre el ca un „omulet trist” pur si simplu mi-a incurajat-o („nu, TU esti omuletul trist, domnule Print!”). Intre timp, in SUA, Harry a participat la The Late Show With Stephen Colbert, unde a interpretat o sceneta cu niste trambite si Tom Hanks si a vorbit despre „todger-ul lui frost-nipped” – a spus todger fiind, apropo, doar unul dintre zecile de mecanici nepoliticosi care apar in capodopera sa (altele includ prietenii Bursucul, Skippy si Cimpanzeul; curtenii regali veninosi cunoscuti sub numele de Albina, Viespa si Musca; si Rehabber Kooks, AKA Rebekah Brooks, directorul executiv al Rupert Murdoch's News UK).
Trebuie spus, totusi, ca niciuna din aceasta acoperire, neplacuta si excesiv de fixata, nu este chiar pe jumatate atat de improbabila decat Spare in sine, o carte care trebuie sa fie una dintre cele mai bizare pe care le-am citit vreodata. Da, este – uneori – foarte trist. Exista o rusine continua pentru jurnalismul tabloid. Dar pentru un titlu scris in mod explicit in scopul asigurarii simpatiei si intelegerii pentru asa-zisul sau autor, baiete, rataceste. Nu numai ca Harry este atat de petulant: un barbat care nu se gandeste, nici acum, sa se planga de dormitorul caruia i-a fost alocat pentru vacantele de vara din castelul bunicii. Cu fiecare pagina, schimbarea sa din California devine mai putin convingatoare.
Unde, de exemplu, si-a lasat noul sau feminism cand a venit sa o descrie pe Pat, o matrona de la scoala lui pregatitoare, care era usor handicapata? („Pat nu era fierbinte”, spune el. „Pat era rece.”) Chiar se asteapta sa credem ca, la 20 de ani, nu stia ca cuvantul „Paki” era ofensator? De la o anumita zi fatidica, cand el si Meghan au avut o cearta in timp ce prajeau un pui si ea l-a amenintat ca il va arunca, el a avut, ne spune el, o multime de terapie si totusi se pare ca nu i-a facut mai mult bine decat Elizabeth. Crema Arden pe care a aplicat-o odata pe chestia lui care furnica dupa polul nord. Ce fel de persoana insista asupra unei intalniri de epurare a aerului cu tatal lor in ziua luiinmormantarea tatalui? O persoana miopa, obsedata de sine, non-empatica, as spune. Exact acelasi tip de persoana, de fapt, care ar vorbi despre reconciliere in aceeasi suflare in care isi indeparteaza public familia.
Te-ar putea interesa si:
Recenzia cartii „Pineapple Street”, de Jenny Jackson
Asemenea lucruri sunt facute cu atat mai suparatoare de decalajul cascat dintre felul in care vorbeste Harry si felul in care scrie fantoma lui, JR Moehringer. In miza revelatiei, Moehringer si-a facut treaba; cand Harry ii multumeste in multumiri pentru ca a vorbit cu „atat de profunda convingere despre frumusetea (si obligatia sacra) a Memoriei”, nu poti decat sa te intrebi ce fel de hipnotizism a desfasurat („Uita-te in ochii mei, Harry, si spune-mi cum multi talibani pe care i-ati ucis...”). Dar in miza in proza, Moehringer pur si simplu nu se poate abtine.
Presupun ca si-ar dori sa fie Ben Lerner, sau vreun alt tanar pistoler american literar modern, mai degraba decat sa fie nevoit sa canalizeze un Sloane furios, care trebuie sa caute cuvantul compere intr-un dictionar cand fratele sau ii cere sa fie unul la nunta lui si a carui epigrafa. de la Faulkner – „Trecutul nu este niciodata mort. Nici macar nu a trecut” – a gasit el pe brainyquote.com. Uneori, scrie Moehringer. Ca aceasta. In propozitii scurte. Bang. Bang-bang. Alteori, parca ar fi fost la iarba lui Harry sau asa ceva. La un moment dat, printul vorbeste despre tuck la scoala, in special despre dragostea lui pentru Starburst, cunoscuta anterior drept Opal Fruits. „Am conceput o modalitate de a-mi mari papura de zahar”, se arata in pasaj. „Mi-as lua toate Fructele Opal si le-as strange impreuna intr-un singur buton masiv... Pe masura ce vasul se topea, fluxul meu de sange avea sa devina o cataracta spumoasa de dextroza.Orice gaseste mana ta sa faca, fa-o cu puterea ta .” Si iata, Billy Bunter se transforma in Renton din Trainspotting .
Criticii mai rautaciosi ai lui Harry le place sa sublinieze ca multi oameni pierd pe cineva in copilarie; autoproclamatul lui exceptionalismul ii enerveaza. Acest lucru este, desigur, necinstit si dur. Niciun alt baiat nu a trebuit sa treaca vreodata in spatele sicriului mamei sale, la vederea a milioane de oameni, si nici multi nu au fost urmariti de cei despre care cred ca si-au ucis parintele pana la maturitatea lovita de durere. In cartea sa, insa, cererea speciala a lui Harry se extinde cu mult dincolo de toate acestea. Este o manifestare a privilegiului sau extrem ca pare sa nu realizeze ca majoritatea britanicilor se lupta cu exprimarea sentimentelor; ca dorinta de a alerga o mila la gandul de a „vorbi” nu se limiteaza la cei cu titluri?
Te-ar putea interesa si:
82 dintre cele mai bune citate Harry Potter
Dragostea nu trebuie sa fie intotdeauna spectaculoasa, orice ar crede el acum, traieste in tara lui Meghan si in poeziile ei de dragoste ingrozitoare (cea pe care o citeaza este insuportabila: emoji cu varsaturi pur). Descrierea lui despre esecul tatalui sau de a-l imbratisa dupa ce i-a spus ca mama lui este moarta este patrunzatoare – o scena dintr-un roman istoric – dar, dupa aceea, Charles suna atat de linistit indragostit: lasand note incurajatoare pe perna, gadilandu-i fata pana cand el adoarme („baiatul lui drag” se temea de intuneric). Recunostinta nu este ceva pe care Harry pare sa-l cunoasca prea mult si poate de aceea matusa lui Margaret i-a dat odata un Biro de Craciun, iar mama lui vitrega, Camilla, i-a sugerat odata ca o mica slujba in Bermuda ar putea fi draguta.
Isi explica in cele din urma motivele pentru care a parasit Marea Britanie? Nu chiar. Exista o multime de acuzatii vagi. „Stii de ce [am plecat]!” tipa el la William, in mormantul regal de la Frogmore, cu picioarele aproape „pe deasupra mormantului lui Wallis”. Dar nimic concret nu iese la iveala, cu exceptia cazului in care crezi ca o disputa raportata gresit asupra rochiei unei domnisoare de onoare este un motiv pentru a „fugi” dintr-o tara. A fost de la Meghan, atunci? Cine stie. Tot ce pot sa va spun este ca acest barbati care candva nu si-a dorit altceva decat sa lucreze intr-o coliba de fondue alpina este evident obsedat de sotia sa. (Povestea lunga, dar si-a urinat literalmente pantalonii in ore inainte de prima intalnire.)
Cat de impresionanta este, vorbind despre drepturile femeilor si despre ceva numit Eat, Pray, Love ! Impachetati doar blugi, pantaloni scurti si o saltea de yoga pentru Botswana! Ii va da orice, chiar si o casa din California cu un iaz plin de koi, desi pentru a face acest lucru ar prefera sa nu fie nevoit sa cheltuiasca nici macar „o parte” din mostenirea lui de la mama sa. Deci aici suntem. Penguin Random House l-a ajutat si nu putem decat sa speram ca este multumit de incheierea intelegerii, un pact mai faustian de departe decat orice l-au semnat vreodata tatal sau fratele sau.
