Recenzia cartii „Pineapple Street”, de Jenny Jackson

Un anume mare romancier american cunoscut pentru ca a scris despre cei foarte bogati era de parere ca ei sunt diferiti de tine si de mine. Au fost, si un secol mai tarziu, inca mai sunt, si inca vrem sa citim despre ei, din motive atat evidente, cat si mai putin.

Totusi, nu este putin lucru sa ceri unui cititor in 2023 sa empatizeze cu personaje care nu sunt doar extrem de bogate, ci si foarte bogate din punct de vedere generational si care spun lucruri precum „Oh, nu! Mi-am lasat bratara Cartier in BMW-ul Lenei si ea pleaca in curand spre casa bunicii ei din Southampton!”

Aceasta este provocarea pe care si-a propus-o Jenny Jackson si nu numai ca reuseste sa ne faca sa nu-i detestam pe familia Stockton, familia din centrul romanului ei de debut, „Pineapple Street”, dar chiar reuseste sa ne convinga sa-i iubim. . Putin. Chiar daca... OK... putin impotriva vointei noastre.

Aceasta este o poveste de moda veche care implica testamente, fonduri fiduciare, prenuptiali si proprietati - o multime de proprietati si atat de mult intr-un singur colt rafinat din Brooklyn, incat membrii familiei (Chip si Tilda Stockton si copiii lor adulti: Cord, Darley si Georgiana) se refera la nava-mama din exploatatiile lor familiale ca „calcar”.

Sotii Stockton sunt o familie imobiliara, dar nu ca o familie imobiliara din, sa zicem, Queens, care ar putea delimita succesul punand numele de familie pe tot ceea ce se vede. In schimb, sunt sub radar, fericiti sa fie cunoscuti de oamenii pe care i-au cunoscut intotdeauna in Brooklyn Heights, Hamptons si la cluburile lor, unde joaca tenis constant (si competitiv) unul impotriva celuilalt.

Tilda este „dintr-o generatie care a dispretuit conversatiile dificile si s-a inchis la cel mai mic indiciu de conflict sau neplacut”, dar aceasta reticenta a fost transmisa si fiicelor ei, Darley (o femeie de afaceri geniala acum acasa cu copiii ei) si Georgiana ( care lucreaza, fara prea multa angajare, la o organizatie filantropica situata intr-un conac din Brooklyn). Tilda este acel amestec frustrant al unei persoane care se va muta din „calcar” dupa multe decenii pentru a-l oferi fiului ei, Cord, si noii sale sotii, Sasha – care este din Rhode Island si, in mod evident, nu sfarsitul lui Newport. statul, fie – dar tot controleaza aranjamentele „peisajului de masa” ale norei ei si ii interzice sa arunce cate un trofeu din dormitoarele depasite si abandonate cand vine la cina.

Sasha este unul dintre cei trei protagonisti ai romanului, impartind rolul cu cumnatele ei, Darley si Georgiana. Sasha l-a ales cu grija pe Cord ca sot care o iubeste, dar nu are nevoie de ea, iar ea este casatorita fericit cu el, chiar daca parintii si surorile lui o mistifica. Cum sa intelegi o familie care ii ofera o casa enorma in care sa locuiasca, gratuit, dar care totusi refuza sa-i faca loc in vreun fel semnificativ?

Inapoi in Rhode Island, propria ei familie muncitoare este atat de poroasa incat l-a absorbit in esenta pe fostul ei iubit, pastrand mancarea lui preferata in camara si amenajandu-i un ciorap de Craciun. (Erau „o cabina de restaurant. Puteti oricand sa intrati si sa faceti spatiu pentru inca unul. Familia lui Cord era o masa cu scaune si acele scaune erau fixate pe podea.”) Este un mister care o intriga si chiar o amuza, cel putin pana cand aude cumnatele ei referindu-se la ea ca fiind un cautator de aur – o insulta care decurge dintr-o neintelegere nefericita despre un prenuptial. Ceea ce o face pe Sasha diferita de colegii ei din Stockton este atat de evident incat prietenii socrii ei o confunda cu un server la petrecerile lor, chiar si atunci cand incearca sa se prezinte. „Oh, eu sunt Sasha”, spune ea, in timp ce un oaspete incearca sa-i dea un pahar gol. „Multumesc, Sasha,

Nu e de mirare, asadar, ca Sasha este in intuneric despre cateva evenimente actuale cheie din familie. Darley este casatorita cu Malcolm, un consultant coreean american cu o pasiune pentru tot ceea ce priveste aviatia. Propria decizie a lui Darley de a nu insista asupra unui prenuptial reflecta faptul ca sotul ei se afla in pragul unei cariere grozave, iar acordul in sine „a simtit ca aranjarea eventualului lor divort”.

In plus, Darley are o viziune mai putin indreptatita asupra averii ei: „Ea nu simtea ca banii ii apartin oricum. A apartinut bunicilor si strabunicilor ei. Ea nu facuse altceva decat sa actioneze ca o scurgere – scoala privata si vacante si imbracaminte si moarte prin miile de reduceri care cresteau un copil in cel mai scump oras din America.”

Practic, renuntarea la acelasi prenuptial cu care se va confrunta cumnata ei, Sasha, in cele din urma inseamna sa-si transmita fondul fiduciar celor doi copii ai sai. Metaforic vorbind, decizia este la egalitate cu un pariu care ii schimba viata in care ea „s-a blocat din propria mostenire si a pariat toate jetoanele pe dragoste”. Nu este o astfel de ingrijorare atunci cand cariera sotului ei este infloritoare, dar apoi Malcolm este afectat colateral de actiunile neglijente ale unui coleg de munca si incepe sa para un pariu prost. Desigur, ea nu-i spune nici unui Stockton despre aceasta inversare a norocului.

Georgiana pastreaza cateva secrete ale ei. Cea mai tanara Stockton ascunde cu atentie vestea despre o aventura prosteasca cu o colega atunci cand se plimba la intalniri de familie, inclusiv la meciuri regulate de tenis cu mama ei. Acest lucru culmineaza cu o criza unica de 1 la suta; cand Georgiana, naucita de un eveniment traumatizant si de prea multe petreceri costumate, face pasul major de a deschide in sfarsit extrasele pentru conturile ei de incredere – „una de la GeeGee si DeeDee si una de la Pip si Pop” – ea descopera ca averea ei personala merge spre opt cifre. Ce este de facut cu astfel de informatii alarmante? Pentru ce ar trebui sa fie privilegiul, daca fericirea personala pare atat de lipsita de sens? De altfel, ce rost are o familie – chiar si o familie insulara si prea implicata – daca nu se apeleaza la ei cand conteaza?

Te-ar putea interesa si: Recenzia cartii Spare a Printului Harry

Autorul – un editor respectat la Alfred A. Knopf – are o familiaritate evidenta cu „strazile cu fructe” din Brooklyn Heights si cu familiile care le locuiesc. Ingradirea acelor familii are o contrapartida bantuitoare in fosta ocupatie a zonei de catre Martorii lui Iehova, ale caror tuneluri conectau (si poate conecteaza inca) multe dintre proprietatile pe care le detinea candva biserica. Aceste tuneluri ar fi avut sens atunci cand toti apartineau aceleiasi organizatii, dar ce pot insemna ele pentru un cartier modern din Brooklyn? „Ce trebuia sa faci cand era o vizuina subterana plina de spalatorii si custi de depozitare care legau blocul tau de cel al unui strain?” Ce intr-adevar?

„Pineapple Street” are mai multe in comun cu un roman din Epoca de Aur care se uita inapoi, cum ar fi filmul de succes al lui John P. Marquand din 1937 „Raposatul George Apley”, decat cu, sa zicem, un roman din Epoca de Aur scris in timpul Epocii de Aur propriu-zise, ​​dar cel de demult al lui Marquand. probabil ca cititorii nu au fost in conflict in ceea ce priveste subiectul; nu ne putem imagina un grup de carte din 1937 care dezbate justificarea citirii despre oameni atat de bogati si insulari, cu atat mai putin Marquand lupta cu daca ar fi potrivit sa scrie despre ei! Astazi, a face oricare dintre ele este aproape sfidator.

Si, in timp ce personajele lui Jackson sunt admirabil de complexe si nu neconstiente de sine, si in timp ce rumejeaza asupra privilegiilor si a ceea ce ofera acesta, versiunea lui Darley invoca urmarirea „respectabila” a universitatii cu preturi ridicate, in timp ce cea a Sasha ii implica pe verisorii ei „infami” care „au evitat foile de rap lungi de o mila” datorita tatalui lor, seful politiei locale – conceptul de drepturi nu paraseste niciodata fundalul romanului. Ce ramane hotarat in ​​prim plan? Acele „peisaje de masa”, obiecte de bijuterii pierdute, scoli private scumpe, fonduri fiduciare si, bineinteles, prenupurile plictisitoare care ajuta la conducerea complotului, la fel cum au condus comploturile lui Austen, Dickens, Trollope... si chiar si acel tip care a scris despre cei foarte bogati in urma cu un secol.

Luati aceste lucruri asa cum sunt sau nu le luati deloc; romanul si autorul sau nu ofera scuze. Si daca preferati sa nu cititi despre oameni absurd de bogati si despre problemele lor foarte umane? Ei bine, ai noroc, pentru ca „peisajul nostru” actual este bogat in romane despre oameni care nu sunt absurd de bogati si problemele lor foarte umane. Pentru ca, sa-ti spun despre cei foarte saraci: nici ei nu sunt atat de diferiti de tine si de mine.