Recenzie: "Piglet" de Lottie Hazell
Premisa este aceasta. Piglet are peste 30 de ani si este logodita cu Kitul aparent perfect. Cuplul s-a mutat recent intr-o cladire noua in Oxford, nu departe de parintii lui Kit. In timpul saptamanii, Piglet face naveta la Londra, unde lucreaza ca asistent editorial pentru un editor de carti de bucate. Viata, la 90 de zile de la nunta, se prezinta ca o idila. Lucrurile, inevitabil, trebuie sa se destrame.
Cu treisprezece zile inainte de nunta, Kit marturiseste o tradare si, la un moment dat, incep sa se arate crapaturi in viata scrupuloasa a lui Piglet. Ii este rusine fata de disparitatea de avere dintre familia ei si cea a logodnicului ei, deoarece parintii ei din Derbyshire se bucura de Viennetta in mod ironic si verifica preturile din meniuri, in timp ce Kit subventioneaza ipoteca si nunta cuplului. Exista prapastie tot mai mare intre Piglet si cea mai buna prietena a ei, Margot, a carei sarcina anunta sfarsitul distractiei fetitelor. Exista tensiunea de a supravietui presiunilor simultane de a planifica o nunta si de a cauta o promovare. Exista relatia dificila a lui Purcelus cu mancarea.
Foamea, in toate formele ei, este esentiala pentru romanul de debut al lui Lottie Hazell, iar natura deranjanta a numelui lui Piglet nu este necastigata. Ambitia de clasa si o conformitate rigida la ierarhia sociala conspira pentru a face din protagonistul cartii unul provocator. Cand Piglet ii ordona mamei ei sa „vorbeasca corect” in fata socrilor ei bogati, cineva se intreaba cum ar putea varia propria ei voce. Cand se ofera, din greseala, sa cumpere haine de marimea unui copil pentru nou-nascutul lui Margot, justificarea ei („bebelusii au atat de multe reguli”) pare a fi absorbita de sine.
Cadenta tulburarilor interioare a lui Piglet este adesea transmisa prin abordarea ei nevrotica a mancarii: ea gateste fripturi pentru a imbunatati scenele de fericire domestica si Orientul Mijlociu pentru a-si afisa afectul cosmopolit. Ea isi declara hotararea de a face croquembouche pentru nunta ei in stil rustic francez si, cand este singura, se ingraseste cu fast-food pentru a-si reprima sentimentele de indoiala. Acesta in sine este un teren fertil si, cu titlurile capitolelor care numara inapoi zilele pana la nunta, in timp ce cuplul face tot posibilul pentru a ignora implicatiile inselaciunii lui Kit, nu poate exista nicio indoiala ca ziua cea mare se va incheia cu un carnagiu.
Si totusi, cand Piglet se confrunta in sfarsit cu uratenia propriilor ei dorinte, marile revelatii ale romanului se afla in scenele necomplicate de virtuoase care dezamagesc promisiunile facute de divergentele de clasa si tinuta de nunta rupta ostentativ. Avand in vedere cat de complexe o fac poftele defecte ale lui Piglet la inceput, este dificil sa simti satisfactie fata de simplitatea autoflagelarii ei la sfarsit. „Dorintele ei”, reflecta Piglet, „erau aliati de neincredere... Si-a mancat inima. Nu a schimbat nimic.”
Te-ar putea interesa si:
Recenzie - “Pacienta Tacuta” de Alex Michaelides
Este un final prea ordonat, prea neintelegator pentru un complot care se preocupa de modul in care anumite combinatii de clasa si gen pot modela si apoi distorsioneaza treptat dorintele pe care o persoana si-ar putea construi intreaga viata. Ca si in cazul descrierilor frecvente ale alimentelor din roman, mi-am dorit o surpriza, un soc pentru sistemul care nu a venit niciodata. Iaurtul grecesc este „gros”, pastele gatite sunt „matasoase”, pizza este „aluoasa”, iar coastele sunt „lipioase”. Este un repertoriu care mangaie in familiaritatea sa, dar nu reuseste sa entuziasmeze.
Purcelul este lacom si apoi este pedepsit. Ea invata sa traiasca dupa un cod mai conventional liberal, similar cu cel sustinut de colegii ei din clasa de mijloc care joaca „bingo problematic, in care toti castigatorii sunt inca batrani albi”. Mancarea ei excesiva, cel mai vulnerabil si mai intentionat subiect pe care cartea ar fi putut-o deschide, este cercetata cu modestie si pusa la odihna iertator.
Primul roman al lui Pigletis Hazell si exista o eroare in centrul gandirii noastre actuale cand vine vorba de debut: trebuie sa fie atat de straluciti incat sa-l catapulteze pe autor intr-o faima peste noapte, altfel nu vor avea valoare. Se uita ca o prima incercare are tot dreptul sa fie doar atat: o prima incercare, care serveste drept trambulina pentru eforturi viitoare, mai prospere. Este greu sa nu faci comparatii intre aceasta protagonista si o alta femeie fictiva de treizeci de ani, cu o porecla care suna murdar, o dinamica familiala tensionata, intentii bune si o relatie nesanatoasa cu ceea ce ar trebui sa-i hraneasca trupul si spiritul.
Totusi, acolo unde Fleabag a fost nepoliticos subversiv, oferind scene de accident de masina cu o bucurie molipsitoare si un refuz de a oferi raspunsuri simple, aceasta carte ezita, nedorind sa se abate de la miezul ei moral prea bland. Lectiile pe care ni le ofera, pana acum, au fost bine gaurite – este o nebunie sa intorci spatele radacinilor tale de clasa; corpul unei femei este un lucru negociat la nesfarsit; cand vremurile sunt rele, vei gasi mangaiere in prietenele tale. Desigur. Purcelul este un roman usor de trecut intr-o duminica dupa-amiaza, dar punctele de interes alese de Hazell sunt cu vitejie inflamatorii si s-ar dori sa fie interogati mai putin politicos. Poate data viitoare, ar putea fi.
