„Ce arde”, filmul care da foc festivalurilor: „Focul ne aminteste cat de mici suntem”

„Ce arde”, filmul care da foc festivalurilor: „Focul ne aminteste cat de mici suntem”

 Ne scufundam in mintea incendiarului si in cele mai adanci radacini ale incendiilor cu regizorul Oliver Laxe. Pe foc lent, filmul sau a maturat toate festivalurile prin care a trecut, cu premii atat la Cannes, cat si la San Sebastian.

Sunt filme care ard in interiorul tau si care, pe langa cenusa, lasa un reziduu de fum. O reflectie, o indoiala, o viziune asupra lumii. Cand vezi What Burns, acea flacara incepe sa-ti consume certitudinile despre ce este cu adevarat un incendiu, mai degraba cine il provoaca, bantuind ideea blestemata a incendiar si ajunge sa distruga acel munte de certitudini despre viata pe care societatea noastra le promoveaza.

De aceea nu este de mirare ca acest film de Oliver Laxe hipnotizeaza juriile festivalurilor din intreaga lume cu acea calitate a focului cand te uiti la el. A castigat deja premii nu mai putin decat la Cannes si San Sebastian. Iar recolta, numiti-o frig, promite sa fie si mai mare.

Nu cred ca am vazut vreodata un film in care sa se spuna atat de multe in atat de putine cuvinte. Unul dintre profesorii mei spune ca „trebuie sa mananci putin, sa dormi putin si sa vorbesti putin”. De fapt, pe tot parcursul zilei, vorbim doar de cinci la suta din timp, tacerea este starea noastra cea mai naturala. Si cand vorbim, sa fim sinceri, spunem prostii de cele mai multe ori.

 Atunci natura preia conducerea? Vreau sa dau o viziune asupra oamenilor care traiesc in mediul rural si a modului in care se raporteaza la elemente care sunt neguvernabile, care ii fac sa se simta foarte mici, care ii fac sa simta ca existenta lor este efemera. Benedicta si Amador, mama si fiu, nu au nicio problema sa se simta mici, acceptand ca sunt la cheremul naturii cu o supunere demna si suverana. Am trait cu aceste valori de umilinta si acceptare inca de cand eram copil pentru ca, desi m-am nascut la Paris si am trait in Maroc de ani de zile, m-am intors mereu in Galitia. Este adevarata mea casa, radacina mea. In aceasta vale am facut filmul care m-a facut regizor.

De unde a venit nevoia de a face acest film?

Pe de o parte, am vrut sa filmez in Galitia pentru a captura acea supunere suverana pe care o locuiesc inca anumiti oameni, a fi liber inseamna a accepta ca nu esti. Pe de alta parte, impartasesc acea furie colectiva generata de incendii, este o adevarata tragedie si se va agrava din ce in ce mai mult. In acelasi timp, ca regizor, angajamentul meu este sa stilizez aceasta furie. Cand toata societatea se uita la acelasi vinovat, il demonizeaza intr-un mod atat de radical si isi pune toata responsabilitatea asupra lui, imi genereaza suspiciune. Sunt primul care are tendinta de a judeca. Dar, din fericire, viata este mereu insarcinata sa-mi arate ca este mai complex decat ceea ce tind sa cred a priori. Am vrut sa lucrez la sentimente precum iertarea, care este dragostea adevarata, in filmul meu. Filmul are in rol principal un barbat, Amador, care poarta acel stigmat: In prima scena vedem ca este eliberat din inchisoare dupa ce a ispasit o pedeapsa pentru provocarea unui incendiu, stigmat care il va insoti pe tot parcursul filmului, mai ales cand incendiul va reapare. Privitorul incepe filmul intrebandu-se daca este vinovat sau nu, dar pe masura ce traim cu el si simtim felul in care ii pasa de mama lui si de animalele ei, se instaleaza empatia.

Top 4 filme despre cazinouri care merită văzute. Adrenalină în lumea jocurilor de noroc Te-ar putea interesa si: Top 4 filme despre cazinouri care merită văzute. Adrenalină în lumea jocurilor de noroc

 Cum empatizezi cu o persoana care provoaca un incendiu?

Ochi, a empatiza inseamna a simti de unde simte celalalt. Este intelegere, nu justificare. Nu le justific actiunile. Desi aveti grija, nu ne putem asigura ca Amador a fost cu adevarat vinovat pentru ca a comis incendiul. Responsabilitatea mea ca artist sau realizator de film este sa nu bag oameni in inchisoare, pentru asta exista deja activisti, judecatori sau jurnalisti, care isi fac treaba foarte bine. Responsabilitatea mea este sa-i scot din inchisoare, sa arat complexitatea vietii, propria noastra complexitate, inocenta noastra esentiala. Empatia cu celalalt incepe atunci cand unul este suficient de sincer cu el insusi pentru a realiza ca si el este vinovat, ca toti provocam violenta si raul permanent, aproape cu fiecare pas pe care il facem si cu fiecare prostie pe care o spunem. Cu totii suntem vinovati in aceasta problema a incendiilor, cu totii am abandonat mediul rural si am profesat religia oraselor. Nu a mai ramas nimeni in zonele rurale si nici nu s-a gandit un adevarat viitor structurat pentru zonele rurale.

Cum sa nu fie incendii daca zona noastra rurala este o jungla adevarata? Daca adaugi schimbarile climatice la depopularea zonelor rurale, cauzata tot de noi toti, transformi anumite parti ale lumii in butoaie de pulbere autentice. Cu totii suntem asadar vinovati, pentru ca fara indoiala ne-am putea descurca mult mai bine, dar toti suntem si nevinovati, pentru ca a trebuit sa traim o perioada complexa in care nu este usor sa fugim de contradictiile noastre. Exista o fraza a lui Benedicta despre eucalipt care rezuma foarte bine ce cred eu despre vinovatie: „Daca ii fac pe oameni sa sufere, este pentru ca sufera”.

Si in cazul lui Amador?

Privitorul nu vede niciodata ca porneste un incendiu si poate chiar sa creada ca accepta vina ca parte a ceea ce i-a rezervat soarta, ca o modalitate de a-si ajuta societatea sa se purifice, eliminand acea furie impotriva lui. Ceea ce ii era clar era ca voia sa scape de mecanismele psihologice superficiale care sunt folosite de obicei in cinema. Din acest motiv, de exemplu, i-am redus foarte mult energia Benedictei, unde o vezi la 85 de ani, se misca ca o adolescenta prin munti si iubeste sa fie in centrul atentiei, iar eu nu am vrut sa fie o cauza-efect. generat intre fiul necasatorit si mama castratoare pentru ca filmul nu este despre asta.

Totusi, a trebuit cumva sa intri in mintea unui incendiar.Se estimeaza ca incendiile provocate de incendiari, cu aceasta tulburare, reprezinta doar trei la suta din total. Incendiile sunt cauzate din diferite motive, de la fulgerul intamplator sau scanteia unui tractor, pana la nesabuinta batranilor tarani cand vine vorba de arderea pamantului pentru curatarea sau regenerarea pamantului, pana la profitul anumitor antreprenori care doresc sa prelungeasca anotimpurile de toate dispozitivele umane si materiale care lupta impotriva focului, acea industrie a focului care produce atatea milioane de euro, sa reclasifice terenuri, sa scada pretul lemnului, sa se razbune pe cineva...

Pe scurt, sunt infinite motive in spate. . Dar mai presus de toate, cred ca incendiile exista pentru ca toti am parasit mediul rural si nu ne-am asumat nicio responsabilitate pentru asta. Peisajul rural din Galicia este foarte fertil din cauza ploilor, buruiana creste fara retinere. Este o adevarata jungla. Depopularea zonelor rurale, imbatranirea locuitorilor sai si schimbarile climatice alarmante fac un adevarat butoi de pulbere. Este clar ca nu a existat o perspectiva politica care sa ajute sa dea sens peisajului nostru rural, dar toti am crezut in mitul progresului si al orasului care elibereaza si, prin urmare, suntem si noi vinovati. Vinovati pentru ca intotdeauna se poate face mai mult, nevinovati pentru ca facem ce putem si de aceea suntem si noi vinovati.

„Severance (2022)” - un nou serial SF care face furori in lume Te-ar putea interesa si: „Severance (2022)” - un nou serial SF care face furori in lume

Cum poate fi sparta o roata atat de distructiva?

Focurile sunt ca stranuturile naturii care ne avertizeaza asupra consecintelor posturii daunatoare pe care am adoptat-o ​​ca societate. Ma tem ca vom avea nevoie de o palma mult mai puternica a realitatii pentru a se schimba.

Cum a fost sa impuscam intr-un incendiu?

A trebuit sa ne pregatim ca pompieri forestieri, sa trecem niste teste fizice si teoretice. Intelegand focul, stiind cum sa ne protejam atunci cand lucrurile se complica. Nu trebuie sa ne jucam cu focul, ne spun ei cand eram copii... Unii dintre noi nu se maturizeaza. Primul lucru pe care trebuia sa-l stim este daca a fost posibil sa facem acest film sau nu, o camera de film nu mai fusese pusa pana acum in mijlocul flacarilor. Nu stiam daca lentilele se vor topi la caldura, daca celuloidul va fi voalat... A vrea sa inregistram flacarile noaptea ne-a oferit imagini mai frumoase, nimeni nu poate nega ca focul este frumos, dar a complicat operatia. mult. Nici nu stiam cum vor reactiona vecinii cand vor vedea pompierii cu camerele de filmat sau cum ne vor primi brigazile insesi. Dar cred ca incetul cu incetul le-am castigat increderea si respectul, Cred ca i-a emotionat faptul ca aveam cu adevarat nevoie sa ne facem filmul si ca am incercat sa ne facem treaba in cel mai bun mod posibil. Pentru a trage focul trebuie sa o faci cu foc inauntru. La un an de la aceste prime teste am filmat cu actorii nostri partea de fictiune, au trebuit sa treaca si ei testele. Fara efort nu exista niciodata o recompensa.

Este real calul care pare ars?

Am vrut sa facem o secventa care sa transmita si sa condenseze toata durerea pe care o poate provoca un incendiu. Am fost in contact cu mai multe adaposturi de animale pentru ca acestea sa ne anunte daca gasesc vreun cal fragil sau ranit. Calea usoara ar fi fost sa facem secventa cu un cal dresat pentru filme, dar cred ca si secventa ne-ar misca la fel. O asociatie din Santiago a gasit aceasta iapa bolnava in tufis, foarte subnutrita. Dupa o saptamana de ingrijire si putin machiaj pe ea, am reusit sa filmam secventa.

Poate ca arata spre exterior, spre o viziune aproape cosmologica, in natura totul arde din aceleasi stele. Si ne plaseaza, oamenii, in dimensiunea noastra minima si efemera. Focul este o reamintire a cat de mici suntem, a imposibilitatii de a ne satisface dorinta urbanita de a domina totul. Ceea ce arde in foc este ego-ul nostru, focul arde acea iluzie de control care este atat de distructiva in acelasi timp. Dupa cum spune un alt intelept, fiintele umane sunt ca niste trenuri care merg de-a lungul sinelor, de-a lungul unei linii de la care nu putem pleca sau abate. Singura noastra libertate adevarata, singurul lucru pe care il putem decide, este daca vrem sa calatorim in prima, a doua sau a treia clasa. Cred ca cei mai multi dintre noi calatoresc in clasa a treia pentru ca credem ca putem alege si conduce lumea, petrecem toata ziua vasland impotriva curentului in loc sa ne abandonam lui. Pentru mine, Amador si Benedicta calatoresc la prima clasa pentru ca si-au acceptat locul in lume. Acceptarea este adevarata libertate.


0,00 (0 voturi)

Nu sunt Comentarii la „Ce arde”, filmul care da foc festivalurilor: „Focul ne aminteste cat de mici suntem”

Iti place Articolul? Distribuie si prietenilor tai:

×
Coltul Colectionarului