Cenzura cititului este un lucru care se practica dintotdeauna. Din China pana-n Iran, au fost interzise de-a lungul timpului mai multe carti, din motive variate. Obsesia controlului informatiei a cuprins aproape intreaga lume si a vrajit pur si simplu numerosi conducatori politici, precum si multe comunitati religioase. Iata o lista cu 4 carti interzise din trecut sau prezent.
1. Bastarda Istanbulului – Elif Shafak
Soarta mai multor romane scrise de Elif Shafak sta in mana unui procuror care va hotari daca aceste carti respecta sau nu moravurile societatii cat si valorile. In scrierile sale, aceasta vorbeste despre crime de onoare, abuzuri sexuale, precum si prejudecati care arunca efectiv la gunoi dorinta individuala. ”Bastarda Istanbulului” a fost publicat pentru prima data in anul 2006, si a devenit apoi destul de repede un bestseller. Aceasta carte incepe cu povestea unei tinere care decide sa faca avort, dar se razgandeste intre timp. Cartea reprezinta un fel de oglinda pe care Elif Shafak o pune efectiv in fata societatii in care a crescut. Aceasta oglinda nu este una tocmai placuta si usor de privit, daca te uiti la trecutul ei. Vietile intime ale personajelor sunt prezentate intr-un mod extrem de real, cu atat mai mult cu cat sunt intrerupte de tot felul de discutii politice pe teme sensibile. ”Bastarda Istanbulului” este un roman care a fost pus sub observatia procurorilor imediat dupa lansare, motivul fiind acela ca insulta ”caracterul turc”.
2. Alta tara – James Baldwin
Si aceasta carte face parte din lista cartilor interzise. Romanul lui James Baldwin descrie relatia de dragoste si ura totodata cu Statele Unite. Expatul afroamerican gay dar si activist in toata regula pentru drepturi civile in perioada anilor ’60, calatoreste in Paris si Instanbul, experientele sale fiind relatate in aceasta carte care a fost scrisa in decursul a nici mai mult nici mai putin de 14 ani. ”Alta tara” este despre incercarile unui grup de prieteni din New York de a se adapta la o lume fara un jazz man de culoare pe nume Rufus Scott, care se sinucide in urma unei relatii extrem de violente cu o femeie alba sudista. Povestea patrunde cu foarte multa sensibilitate in mai multe subiecte tabu pentru America anilor ’60. Printre aceste subiecte se numara abuzul sexual, sanatatea mintala, relatiile inter-rasiale, si homosexualitatea. Naratiunea este una cat se poate de onesta dar si foarte dura totodata, in care se regasesc atat politicul cat si personalul, si care scoate la suprafata starile de anxietate prin care trec anumiti artisti in criza varstei de mijloc.
3. Republica populara a amneziei – Louise Lim
In aceasta carte exista o serie de interviuri extrem de interesante si incitante cu oameni care au participat la protestele din anul 1989. Printre altele, in carte se regaseste si povestea unui fost soldat trimis efectiv sa impuste studenti in piata, si care in urma traumei traite incepe sa picteze intr-un mod obsesiv oroarea acelor zile. ”Republica populara a amneziei” este o carte care te ajuta sa intelegi mult mai bine China prezentului. Mai mult decat atat, este un fel de reminder care ne aminteste de propria noastra forma de amnezie. La aproximativ 30 de ani distanta de la Revolutia din decembrie, pur si simplu nu exista verdicte in dosarul care ar trebui sa faca lumina dar si dreptate totodata, iar oamenii cu siguranta au inceput sa isi piarda speranta in asteptarea lor.
4. Palatul viselor – Ismail Kadare
”Generalul armatei moarte” este un prim volum in proza al lui Ismail Kadare, care a fost in momentul aparitiei un adevarat hit international care il aduce pe scriitor in prim-planul literaturii europene. De-a lungul timpului, acesta are o relatie ambivalenta cu puterea, fiind favorizat in anumite imprejurari, precum si critic cu regimul comunist condus de catre Enver Hodja. ”Palatul viselor” apare in anul 1981, moment in care autorului i se ridica dreptul de publicare pe o perioada de nici mai mult nici mai putin de 10 ani. In roman este descrisa institutia vechiului Imperiu Otoman si universul birocratic al acesteia. Romanul este un fel de distopie suprarealista, iar Kadare se foloseste efectiv de alegorie pentru a aduce crtitici destul de dure politiei secrete albaneze.
